Cum a fost la Ultra Trail du Mont Blanc, în vorbele fundraiser-ului nostru, Cosmin Andrei Coca

Pentru Cosmin Andrei Coca, Ultra Trail du Mont Blanc a fost un vârf personal care trebuia atins. Competiţia este una dintre cele mai dificile curse de anduranţă din lume, la ea participând 2.300 de ultra-maratonişti care au luat startul pe 29 august în Chamonix.

Şi la UTMB, la fel ca la Braşov Marathon sau EcoMarathon, Cosmin a alergat pentru cauza Asociaţiei MaiMultVerde, mai exact pentru a aduna fondurile necesare continuării proiectelor de reîmpădurire a țării. Prima acţiune de plantare susţinută şi din fondurile adunate de Cosmin va avea loc în noiembrie 2014, fiecare leu primit în numele lui pe platforma Galantom transformându-se în puieţi plantaţi de către voluntarii organizaţiei. Îi mulțumim din suflet și pe această cale!

Iată scurta poveste a experienței sale, în cuvintele sale:

„Experienţa UTMB 2014 e ceva care trebuie în primul rând simţit şi de aceea e foarte greu de transpus în cuvinte cum a fost. Firul epic ar putea începe de la momentul înscrierii, asta că sar peste cel al aprinderii gândului că aş vrea să particip, întîmplat acum mai bine de doi ani. Înscrierea a avut loc în ianuarie 2014, cînd, după ce trebuia să faci dovadă că ai punctele de calificare necesare participării, a avut loc tragerea la sorţi a celor care 2.300 de norocoşi participanţi.

Şi a fost primul moment în care m-am bucurat.

La fața locului

Ajuns în Chamonix, am încercat să mă conectez cu locul, să-l simt cât mai bine. Timp n-a fost suficient însă pentru aprofundări şi explorat mai bine zona deosebită.

Momentul alinierii la start a venit. În spate aveam un rucsac puţin cam voluminos pentru ce urma. Pe lîngă echipamentul obligatoriu format din aproximativ 15 lucruri diverse și utile, am mai avut şi ceva haine şi mâncare în plus. Am pornit cu gânduri de bucurie şi întrebări suficiente cât să mă conecteze la atmosfera deosebită pe care o degajă masa de oameni entuziaşti, care-şi doreau să înceapă încă o experienţă care să-i apropie mai tare de ei, să se autodepăşească sau să se ia la trântă cu ceilalţi. Faptul că experimentasem aceeaşi distanţă (însă cu o diferenţa de nivel pozitivă considerabil mai mică) la ROUT 100 în Grecia anul trecut îmi dădea un oarecare confort mental şi mă făcea să păşesc mai încrezător.

Încă de la începutul concursului, a plouat şi a ţinut-o aşa pînă târziu în noapte, însă asta nu a împiedicat bucuria că eram acolo unde îmi doream să fiu în momentul acela. S-au urcat pante seriose, coborârile începeau să fie tot mai tehnice şi mai alunecoase. S-au succedat rând pe rând punctele de control, unde la început timpul limită era mai mic, urcând uşor şi dându-mi un confort.

Pe traseu

Am încercat să nu mă condiţionez de nimic încă de la început, de vreun loc în clasament sau vreun timp şi să încerc doar să mă bucur de experienţa oferită. Şi nu e foarte uşor, cred că în primii 50 km s-a dat o luptă între a trage tare, a dovedi şi a mă bucura. Apoi lucrurile s-au cernut, pe la kilometrul 55 am ştiut exact cum vreau să continui. În jur oamenii se întreceau între ei, căutau acea provocare dată uşor de o vanitate specifică nouă, oamenilor. Se simţea pe alocuri o nelinişte de a-l întrece pe celălalt. M-am deconectat de la partea aceasta şi am încercat să trăiesc propriul moment de beatitudine.

Am putut astfel să şi socializez puţin, cât s-a putut şi cu cine s-a putut, astfel am schimbat impresii cu o englezoaică, apoi cu un francez, în final, pe ultimii 15 km împărtăşind momentul cu un japonez care în primăvară participase la UTMF (Muntele Fuji). Ritmul meu mi-a permis să admir, să încerc afinele şi coacăzele Alpilor, să surprind cadre şi să mă bucur, asta când nu m-au încercat durerile inevitabile, ca parte a jocului.

Spre finiș!

După mai bine de 44 de ore de la start şi cu două nopţi pline de suişuri şi coborâşuri, cu stări diverse şi aţipit aproximativ o oră în trei reprize, finișul a venit izbăvitor. După o coborâre lungă şi tehnică, ultima parte a traversat cochetul orăşel Chamonix, unde lumea adunată pe străduţe aplauda fiecare finisher şi te recompensa astfel pentru efort şi reuşită, dându-ţi aripi.

M-a bucurat foarte tare susţinerea pe care am primit-o din partea familiei, a prietenilor şi a oamenilor de bine care s-au gândit curat la mine, susţinere pe toate planurile, pe care am simţit-o tot timpul. Sînt recunoscător!

Deşi într-o astfel de experienţă treci prin momente care te scot puternic din zona de confort, în final cea mai mare parte din ţine îşi doreşte să o repeţi. Şi îmi doresc să se mai întîmple, cu aceeaşi susţinere deosebită din partea tuturor ca pînă acum!”

Despre Cosmin Andrei Coca

Cosmin are 34 de ani. Originar din Baia Mare, s-a stabilit acum mai bine de un an în Sibiu, în centrul ţării, un loc ideal unde poate să practice în natură sporturile care îl pasionează: alergatul, mersul cu bicicleta, urcatul pe munte.

Îi place natura şi aleargă de mulţi ani, dar a început să se ia puţin mai în serios acum cinci ani. De atunci a strâns câteva alergări în România, dar şi în străinătate. În viaţa de zi cu zi, Cosmin este controlor de trafic aerian la Aeroportul Internaţional din Sibiu. Îi place mult aviaţia, dar găseşte timp destul pentru a participa la evenimente culturale. Bănuim că atunci când aleargă mai şi fredonează câte o melodie (deşi spune că-i place să alerge doar pe muzica naturii, astfel simţind mai bine legătura specială care se creează alergând prin pădure, pe munţi), pentru că o altă pasiune a lui Cosmin este muzica.

Foto: Facebook Cosmin Andrei Coca

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Înscrie-te la Newsletter

Promiteam că nu vom trimite spam.