Bicicleta Cicloteque face Turul Blogurilor!


 
Trei biciclete Cicloteque s-au gândit să joace leapşa pe bloguri.

Bicicleta va sta la fiecare câte trei zile, timp suficient pentru a testa pistele şi străzile din Bucureşti.
În cea de-a treia zi, bicicleta va fi pasată unui alt blogger, tot la sediul Cicloteque.


Turul blogurilor a început săptămâna aceasta la Centrul Cicloteque. Primii care au hotărât să abandoneze maşina şi să meargă trei zile pe bicicletă au fost Emi Gal, Iulian Comănescu şi Dragoş Bucurenci.

Emi a venit cu taxiul, a plecat pe bicicletă spre sediul Brainient şi se gândea cum o să urce bicicleta în blocul unde stă. Între timp şi-a dat seama că mersul pe bicicletă în Bucureşti poate fi considerat sport extrem.

Iulian a preferat să vină cu troleibuzul, ne-a făcut cadou un ziar şi a plecat tot pe bicicletă, iar Dragoş a schimbat bicicleta personală cu bicicleta Cicloteque.

Leapşa a mers miercuri la Diana Tuşa şi la Nihasa. Diana nu a mai mers de 20 de ani pe bicicletă şi aşteaptă cu nerăbdare să încerce pistele din Bucureşti, pe când Nihasa are deja 3 biciclete aşa că a luat bicicleta mai mult în test drive.


Nici Maria, nici Adi (Adrian Cristea) nu s-au lăsat descurajaţi de faptul că nu mai merseseră de mult timp pe bicicletă. Nihasa a pasat bicicleta Mariei vineri (15 august), iar Maria a dat leapşa mai departe lui Adi luni (18 august).

"În sâmbăta petrecută împreună mi-am îndeplinit primul gând pe care l-am avut când am văzut-o - am ieşit la piaţă dimineaţa devreme şi m-am întors cu legume proaspete şi flori de câmp în coşul de pe ghidon :P. Ca argumente pur subiective, eu care sunt foarte "in touch" cu copilul din mine, jur că îmi venea să-mi fac codiţe şi că fac opturi pe trotuar în timp ce mă plimbam cu ea."- Maria

"Depasesc Trabantul care doarme la bordura pe urma ma bag pe lateral si depasesc toata coloana care asteapta la stop. Ajung in fata, ma uit la stanga si la dreapta si… traversez intersectia. Dincolo drumul e liber ca inca nu s-a pus verde. Acelerez. Vine din spate un descreierat cu un gipan care o calca la blana." După o aşa experienţă, Adi a pasat bicicleta Alinei.

Emi s-a hotărât să paseze bicicleta lui Doru Persinaru, care spune despre bicicleta Cicloteque că: "e o bicicleta “de oras” cu roti subtiri si profilul cauciucurilor adaptat pentru asfalt - ceea ce face sa pedalezi foarte usor si sa avansezi destul de repede". Restul postului pe blogul lui Doru.

Doru a pasat lui Tudor Maxim care a străbătut 70 de km pe bicicletă:"Am mers cu ea prin București aseară pe pista din jurul parcului Titan (habar nu aveam că e așa frumos traseul-destul de lung) și azi în Brănești să vizitez împrejurimile terenului la care, de miercuri, sunt proprietar cu acte în regulă :-)In total 70 de km."

Diana Tuşa a pasat bicicleta lui Magor Csibi Imre şi a tras şi nişte concluzii despre mersul pe bicicletă în oraş:

"Scurtezi foarte mult timpul petrecut în trafic; pentru psihic, o plimbare pe bicicletă, chiar şi la 40 de grade, e mult mai reconfortantă decât nervii pe care ţi-i faci aşteptând să mai înaintezi câţiva metri cu maşina; nu mai ai nevoie de sală; capitolul cheltuieli se reduce simţitor, apa plată fiind mult mai ieftină decât benzina; pistele pentru biciclişti sunt cea mai bună invenţie de la Revoluţie încoace; din punctul de vedere al unuia care nu a mai mers pe bicicletă de vreo 20 ani, pistele reprezintă soluţia salvatoare în haosul traficului bucureştean."

Magor Csibi Imre, proaspăt întors din caravana Puţin din fiecare şi mai multă mişcare, a primit bicicleta deşi are mâna fracturată, urmare a unui accident de ... bicicletă! Pentru atitudine şi pasiunea cu care promovează proiectele de mediu, Csibi primeşte bicicleta și felicitările noastre!

Bicicleta Alinei a ajuns la Cosmin Pojoranu, un susţinător înfocat al mersului pe bicicletă şi al mijloacelor alternative de transport. Cosmin urmează să plece în Barcelona pentru următorul an, aşa că se pregăteşte cu ajutorul Cicloteque pentru un an în şa!
Vrea să bată recordurile de viteză şi distanţă stabilite de ceilalţi bloggeri. Îi ţinem pumnii şi aşteptăm recenzii.

Aşteptăm cu nerăbdare să citim despre aventurile bicicletelor Cicloteque, pe cât mai multe bloguri!

Mai multe imagini din turul blogurilor, găseşti aici.

Vânt din spate tuturor bloggerilor biciclişti!

Bloggerii care au testat până acum bicicleta Cicloteque: