Canon PowerShot A570iS are un câştigător!




În perioada 10.05.2008 – 1.06.2008, MaiMultVerde te-a provocat să descoperi cel mai dezolant peisaj al României!

Juriul format din membrii MaiMultVerde, împreună cu fotograful Şerban Mestecăneanu, a ales fotografia câştigătoare, trimisă de Alexandra Popa din Sibiu.

"Salut!

Am ataşat 3 fotografii cu lacul Colun, lac situat pe râul Olt, în vecinătatea localităţii Porumbacu de Jos (jud.Sibiu). Accesul în zonă este destul de dificil, lacul fiind situat la o distanţă destul de mare de oraş, iar drumul nu este într-o stare tocmai bună. De aceea probabil este un loc "vânat" de pescari şi mai nou de cei care vor să-şi construiască o căsuţă de vacanţă departe de oraş. Aşa se explică şi apariţia, pe lângă obişnuitele PET-uri şi a materialelor de construcţie, dintre care cel mai periculos mi se pare a fi polistirenul. Din păcate cam aceeaşi este situaţia şi pe restul lacurilor de pe Olt."


Vă mulţumim tuturor pentru fotografiile trimise!