Cicloteque la finish-ul anului
Asociaţia MaiMultVerde şi UniCredit Ţiriac Bank anunţă închiderea centrului de închiriat biciclete, Cicloteque,
între decembrie 2008 şi martie 2009, din cauza condițiilor meteo
nefavorabile mersului pe bicicletă în această perioadă a anului.
Centrul se va redeschide în aprilie 2009.Deschis în august 2008 ca o soluţie de transport ecologic nonprofit pentru bucureşteni, Cicloteque a pus la dispoziţia doritorilor un parc velo de 100 de biciclete, accesoriile necesare utilizării acestora (antifurt, cască de protecţie, mănuşi, genunchiere etc.) şi rasteluri pentru parcarea bicicletelor în centrul oraşului, în principalele centre universitare.
De la lansarea sa în vara anului curent, Cicloteque a reuşit să atragă un număr de circa 2000 de utilizatori, dintre care 200 de abonaţi (144 de abonamente anuale şi 56 pe 6 luni) şi 1800 de asa numiţii utilizatori "de agrement" (cei care închiriază biciclete pentru câteva ore). În perioada 1 august – 1 decembrie 2008, Cicloteque a avut cheltuieli de 56115 RON (inclusiv salariile angajaţilor) şi încasări de 24853 RON, acoperindu-şi din veniturile proprii doar 50% din costurile de funcționare. Restul cheltuielilor de întreținere au fost acoperite de finanţarea acordată de UniCredit Țiriac Bank.
Pe viitor, partenerii implicaţi în proiect doresc să extindă serviciul Cicloteque prin deschiderea a cel puţin încă unui punct de închiriere în Bucureşti şi prin mărirea parcului velo.
Lansarea Cicloteque Cicloteque s-a deschis la 1 august 2008 printr-un marș al bicicletelor de toate felurile prin centrul capitalei: de lângă Ateneul Român spre Facultatea de Drept, unde se află sediul Cicloteque (Bd. Kogălniceanu nr. 36-46). La lansare, printre cei peste 100 de bicicliști, susținători ai proiectului, s-au numărat și Primarul General Sorin Oprescu, europarlamentarul Daciana Sârbu, Lucian Mândruţă și Florin Grozea (HI-Q).
Câte biciclete?
Cicloteque a pus la dispoziţia doritorilor un parc velo de 100 de biciclete. Centrul a fost deschis în fiecare zi a săptămânii, între orele 8:00-22:00 (luni-vineri), respectiv 10:00-22:00 sâmbăta şi duminică. Standurile de parcare sunt amplasate la principalele centre universitare (Facultatea de Litere, Facultatea de Drept, Politehnică Electronică – Leu, Politehnică Automatică – Rectorat, ASE Moxa, ASE Agronomie), la Cărtureşti (Arthur Verona) şi la sediul central al UniCredit Ţiriac Bank din Strada Gheţarilor.
Tarife Cicloteque
Bicicletele au putut fi închiriate fie în baza unui abonament, fie în regim de agrement (fără abonament), ultima varianta fiind introdusă la cererea clienților. Abonații (abonament valabil pe 1 an / 100 RON sau 50 RON pentru studenţi, respectiv abonament pe șase luni/ 60 RON sau 30 RON pentru studenți) au putut opta pentru trei variante de închiriere: 2 RON pentru 1 h (1 RON pentru studenți), 10 RON pentru 12 h (5 RON pentru studenţi), respectiv 20 RON pentru 24 h (10 RON pentru studenţi). Abonații au beneficiat de mai multe facilități: curse de până la 1 h gratis, gratuitate în ziua înscrierii și posibilitatea de a împrumuta, pe timpul weekend-ului, 2 articole Cicloteque (bicicletă, cască de protecție, lanț antifurt). Închirierea în regim de agrement presupune închirierea bicicletei /h, respectiv 6 RON/h (3 RON pentru studenți).
Turul BloggerilorBicicleta Cicloteque a făcut şi un tur al blogosferei româneşti în prima lună de la lansare. Bloggeri faimoşi, oameni din presă, politicieni şi prieteni ai Cicloteque au acceptat să folosească o bicicletă Cicloteque pentru câteva zile, relatând ulterior experienţa lor în trafic pe blogurile personale. Poveştile lor le puteţi găsi la: Iulian Comănescu (http://comanescu.hotnews.ro), Emanuel Gal (http://emigal.ro), Diana Tuşă (http://dianatusa.ro), Nihasa (http://bunny-power.blogspot.com), Mărieee (http://pietricele.blogspot.com), Adrian Cristea (http://cristealizari.com), Doru Preşinaru (http://dorupersinaru.kinecto.ro), Tudor Maxim (www.tudormaxim.ro), Alinutze (http://alinutze.ro), Cosmin Pojoranu (http://cosmin.oricum.ro), Csibi Magor Imre (http://vantulschimbarii.ro), Aglaia Diculescu (http://pif-and-the-city.blogspot.com) şi Dragoş (http://launchnext.com). Vânt din spate tuturor bloggerilor biciclişti!
Obiectivele proiectului Cicloteque
Pe termen mediu (1-3 ani)
1. dezvoltarea centrului astfel încât să devină auto-sustenabil începând cu anul 2009
2. deschiderea de noi centre şi standuri similare în anii următori (un nou centru pe an)
3. creşterea parcului velo şi a numărului de utilizatori cu 100% în fiecare an
Pe termen lung (3-5 ani)
1. afirmarea mersului pe bicicletă ca principal mijloc de locomoţie pe distanţe scurte
2. extinderea serviciului în alte oraşe
3. extinderea infrastructurii pentru biciclete prin continuarea parteneriatului cu municipalitatea
4. transformarea serviciului de închiriere în serviciu de utilitate publică, complementar reţelei de transport în comun
>> foto de la Lansarea Cicloteque
>> foto de la Turul Bloggerilor
>> Cicloteque în presă






























