Elevii EcoChampions s-au întrecut în proiecte ecologiste şi de voluntariat



După ce au participat la cursuri teoretice şi practice referitoare la ecologie şi managementul proiectelor de voluntariat în cadrul proiectului EcoChampions, cei 200 de elevi constănţeni implicaţi au scris şi implementat propriile lor proiecte de mediu şi voluntariat în comunitate.

Pe parcursul celor 5 luni de campionat ecologist, cele zece echipe de elevi au dat dovadă că nivelul de conştientizare şi acţiune pro natură poate fi unul foarte ridicat. EcoChampions a fost demarat în noiembrie 2010, de MaiMultVerde, Grupul CEZ şi în parteneriat cu Mare Nostrum şi ISJ Constanţa.

Proiectul a fost gândit ca un concurs între cele 10 şcoli şi licee participante, şi şi-a propus ca la finalul celor patru luni de desfăşurare, echipele să poată susţine şi implementa propriile proiecte de voluntariat. Astfel, pe parcursul a 11 săptămâni, elevii au dezbătut împreună cu coordonatorii grupurilor patru mari teme legate de protecţia mediului (schimbările climatice, biodiversitatea, protejarea pădurilor şi managementul deşeurilor), dar şi managementul de proiect.

Elevii au aplicat treptat cunoştinţele dobândite în cadrul activităţilor practice, iar, la final, au conceput şi structurat propriile propuneri de proiecte în folosul comunităţii din care fac parte. Pentru implementarea proiectelor, fiecare echipă a avut un buget de 500 de euro, oferiţi de Grupul CEZ.

Proiectele propuse şi implementate de elevi au fost foarte diferite, de la acţiuni de conştientizare, la plantări, flash mob-uri şi realizarea unui post de radio eco.

Echipa EcoChampions a Şcolii nr. 30 ”Gh. Ţiţeica” a organizat o acţiune amplă de conştientizare asupra problemelor de mediu intitulată „Parcul de distracţii Eco” şi desfăşurată sub sloganul „Alege să fii Eco!”, în cadrul căreia au avut loc mai multe activităţi, tipice unui parc de distracţii: tombolă cu premii, concurs de popice cu PET-uri, concurs de desene pe asfalt etc. Acţiunea a fost destinată tuturor elevilor şi cadrelor didactice din şcoală, precum şi părinţilor care au dorit să li se alăture.

Liceenii de la „Ovidius” au organizat proiectul „Schimbarea începe cu tine!”, desfăşurat sub sloganul „Sănătos şi prieten cu mediul”. Proiectul a avut ca scop promovarea transportului alternativ în rândul tinerilor şi adulţilor, pentru prevenirea poluării aerului. Printre activităţile proiectului s-au numărat: workshop-uri interactive pentru elevi, în care aceştia au avut posibilitatea de a testa beneficiile energiei eoliene cu ajutorul unei truse speciale, achiziţionată din bugetul proiectului, concurs de desene pe asfalt, demonstraţii de role şi biciclete, ca mijloace de transport alternativ; concurs de machete pentru piste de biciclete în Constanţa, un treasure-hunt tematic organizat în liceu.

Elevii de la şcoala din Fântânele au ales să folosească bugetul primit pentru acţiunea finală în beneficiul şcolii. Astfel, ei au reamenajat spaţiul verde din jurul şcolii cu ajutorul unei firme de profil, la lucrări participând în calitate de voluntari chiar elevii şcolii. La acţiunea elevilor a participat şi Primarul localităţii Fântânele, Gheorghe Popescu.


Foto: Anca Bizdic

În cadrul proiectului „O secundă pentru viitor”, elevii de la Liceul Teoretic „Traian” au organizat o plantare pentru a întări malul pe care se află liceul, aflat în pericol de prăbuşire. Elevii îşi doresc să fixeze acest teren deoarece vor să construiască o sală de sport în curtea şcolii, chiar deasupra malului respectiv.

Liceenii de la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” au prins gustul activismului ecologic şi au organizat un flash-mob în faţa mall-ului din Constanţa. Acţiunea face parte din proiectul final al echipei Green Power, intitulat „Un pas mic pentru tine, un pas mare pentru natură”. Proiectul a continuat cu reamenajarea spaţiului verde din faţa liceului.

Proiectul echipei de la Liceul „George Călinescu” a reprezentat o colaborare între elevii liceului şi Muzeul de Ştiinţe ale Naturii Constanţa. În perioada 26-28 martie, membrii echipei EcoChampions au construit un foişor rustic din lemn în spaţiul microrezervaţiei din interiorul muzeului în aer liber. În plus, elevii au curăţat terenul, au toaletat pomii şi au construit hrănitoare pentru păsările din rezervaţie.

Proiectul Şcolii nr. 29, „Vrem un parc si un lac mai ECO!!!”, şi-a propus să tragă un semnal de alarmă în privinţa Parcului şi a Lacului Tăbăcăriei. Peste 200 de elevi ai şcoli, îndrumaţi de echipa EcoChampions, au organizat un marş care a pornit de la şcoală, a trecut prin parc şi s-a oprit în faţa mall-ului din Constanţa. Înarmaţi cu pancarte, fluiere şi baloane, elevii ecologişti au militat pentru a atrage atenţia asupra neglijenţei oamenilor şi autorităţilor faţă de unul dintre singurele spaţii verzi amenajate din oraş. Proiectul a continuat cu plantarea a 30 de puieţi de plop şi curăţarea unei zone din parc.

Echipa şcolii din comuna Cogealac a folosit bugetul pentru a-şi dota şcoala cu un post de radio. Nou înfiinţatul Radio Eco va transmite în pauze mesaje ecologiste şi informaţii despre protecţia mediului, pe lângă muzică aleasă de elevii şcoli. Postul de radio a fost inaugurat pe 30 martie, în prezenţa autorităţilor din localitate şi a altor invitaţi. În cadrul proiectului, micii Gardieni ai Naturii au mers în vizită la radio Sky în Constanţa, unde s-au familiarizat cu atmosfera unui studio radio şi au făcut primii paşi în meseria de DJ.

Prin campania GreenTitude, membrii echipei EcoChampions de la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân”, şi-au propus să atragă atenţia colegilor asupra problemelor de mediu. Ei au organizat în şcoală concursuri de colectare selectivă, un panou cu idei ecologiste, o tombolă cu premii şi o conferinţă de presă.

Proiectul final al Şcolii nr. 24 a avut ca scop reducerea consumului de apă în şcoală. Din bugetul de proiect, echipa EcoMania a instalat în grupurile sanitare ale şcolii 12 robineţi cu temporizator, care previn consumul excesiv de apă. Proiectul a inclus acţiuni de informare în rândul profesorilor şi elevilor, în vederea creării unui comportament mai responsabil faţă de consumul de resurse şi de mediu în general.

Foto: Anca Bizdic

Cele 10 proiecte vor fi analizate de un juriu format din reprezentanţi MaiMultVerde şi ai Grupului CEZ, iar la final, vor fi premiate două dintre ele, unul pentru liceu şi unul pentru gimnaziu.

Fiecare şcoală va primi fiecare câte un premiu de 1.500 de euro, puşi la dispoziţie de Grupul CEZ. Rezultatele competiţiei vor fi anunţate în cadrul evenimentului de închidere a proiectului, în data de 13 aprilie.

>> citeşte mai multe din Comunicatul de Presă

>> vezi mai multe fotografii pe Facebook.com/voluntarmaimultverde