Grătar Curat se mută la Iaşi



MaiMultVerde şi Golden Brau te invită la voluntariat duminică, 14 august, pentru o acţiune de curăţenie şi responsabilizare a grătăragiilor din Pădurea C. A. Rosetti, de lângă Iaşi, în cadrul proiectului Grătar Curat 2011. 

Avem mare nevoie de ajutorul tău voluntar ca să dăm un exemplu pozitiv oamenilor care nu îşi strâng gunoiul după ce merg la grătar. Dacă ai peste 18 ani şi vrei să te numeri printre voluntarii de la Iaşi, scrie un e-mail cu subiectul Grătar Curat 2011 pe adresa mihaiursache03 [at] gmail.com şi înscrie-te la acţiune!

Lasă numele, prenumele, vârsta şi un număr de telefon pentru contact. După înscriere, vei fi contactat pentru confirmarea participării la acţiunea de voluntariat şi vei primi mai multe detalii organizatorice.


MaiMultVerde asigură voluntarilor transport gratuit cu microbuzul din Iaşi, mâncare şi apă pentru masa de prânz, materialele de curăţenie, tricoul şi şapca de voluntar "Grătar Curat".

Ora plecării din Iaşi va fi 9.00, iar întoarcerea va fi în jurul orei 16.00. Voluntarii care se pot deplasa cu mijloace de transport personale, sunt rugaţi să confirme participarea şi deplasarea cu mijlocul de transport personal la acţiune pe adresa de e-mail mai sus mentionata.

Hai cu noi duminică, 14 august, să curăţăm, să informăm şi să ne distrăm la un grătar curat în Pădurea C. A. Rosetti!