România prinde rădăcini – număr record de voluntari în județul Bacău
Peste 2000 de voluntari au sădit cel puțin câte un puiet într-o zonă defrișată din Comănești, județul Bacău, în cea de-a treia zi a campaniei “România prinde rădăcini”. Numărul voluntarilor prezenți a fost peste așteptările organizatorilor de la Realitatea TV, sprijiniți de Petrom, în parteneriat cu Mai Mult Verde și Romsilva.
Plantările au depășit suprafața estimată (cca. 5 hectare reîmpădurite),
iar vremea frumoasă a contribuit la eficiența voluntarilor.
Startul acţiunii de împădurire a fost dat în cursul dimineţii pe dealul Lăloaia, unde s-au adunat elevi, funcţionari publici, pompieri, jandarmi, poliţişti, cadre sanitare, profesori şi politicieni.
Numeroasele personalități publice prezente la Comănești au dublat semnificația evenimentului din ultima zi de campanie, alocată județelor afectate de inundații și defrișări din Moldova. Premierul Călin-Popescu Tăriceanu a plantat câțiva molizi și paltini în numele soției, copiilor și tatălui său.
"Aceşti copaci îi plantez pentru familia mea, pentru soţie şi copii, dar să nu-l uit pe tatăl meu, care a fost un mare iubitor de natură şi de drumeţii”, a declarat premierul.
Și alte personalități din sfera politică și-au înscris numele pe plăcuțele copăceilor plantați de ei: Attila Korodi, Mariana Câmpeanu, Raluca Turcan, Relu Fenechiu sau Robin Barnett, amabasadorul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, invitat-special în cadrul campaniei. Dintre vedete, au luat parte la plantare Mona Nicolici și Dragoș Bucurenci, sportivii Doina Melinte şi Ionuţ Iftimoaie.
Un localnic din Comănești a donat o parcelă proprie organizatorilor, cu scopul de a fi reîmpădurită. “Trebuie să rămână şi după noi ceva, pentru cei care vin după noi”, a explicat localnicul gestul caritabil.
Campania "România prinde rădăcini" este inițiată de Realitatea Tv, în parteneriat cu RNP Romsilva, MaiMultVerde și susținută de Petrom.
Campania
și-a propus ajutorarea comunităților românești afectate de inundație,
prevenirea și reducerea riscului inundațiilor în anii următori și
repopularea domeniului silvic prin plantarea de puieți.
În următorii cinci ani, reîmpăduririle vor continua sistematic la propunerea specialiștilor Romsilva, care asigură puieții și logistica necesară plantelor. Acțiunea din 28-30 octombrie face parte din campania Cod Verde, inițiată de grupul de presă Realitatea-Cațavencu.

Startul acţiunii de împădurire a fost dat în cursul dimineţii pe dealul Lăloaia, unde s-au adunat elevi, funcţionari publici, pompieri, jandarmi, poliţişti, cadre sanitare, profesori şi politicieni.
Numeroasele personalități publice prezente la Comănești au dublat semnificația evenimentului din ultima zi de campanie, alocată județelor afectate de inundații și defrișări din Moldova. Premierul Călin-Popescu Tăriceanu a plantat câțiva molizi și paltini în numele soției, copiilor și tatălui său.
"Aceşti copaci îi plantez pentru familia mea, pentru soţie şi copii, dar să nu-l uit pe tatăl meu, care a fost un mare iubitor de natură şi de drumeţii”, a declarat premierul.
Și alte personalități din sfera politică și-au înscris numele pe plăcuțele copăceilor plantați de ei: Attila Korodi, Mariana Câmpeanu, Raluca Turcan, Relu Fenechiu sau Robin Barnett, amabasadorul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, invitat-special în cadrul campaniei. Dintre vedete, au luat parte la plantare Mona Nicolici și Dragoș Bucurenci, sportivii Doina Melinte şi Ionuţ Iftimoaie.
Un localnic din Comănești a donat o parcelă proprie organizatorilor, cu scopul de a fi reîmpădurită. “Trebuie să rămână şi după noi ceva, pentru cei care vin după noi”, a explicat localnicul gestul caritabil.
Campania "România prinde rădăcini" este inițiată de Realitatea Tv, în parteneriat cu RNP Romsilva, MaiMultVerde și susținută de Petrom.
Campania
și-a propus ajutorarea comunităților românești afectate de inundație,
prevenirea și reducerea riscului inundațiilor în anii următori și
repopularea domeniului silvic prin plantarea de puieți.În următorii cinci ani, reîmpăduririle vor continua sistematic la propunerea specialiștilor Romsilva, care asigură puieții și logistica necesară plantelor. Acțiunea din 28-30 octombrie face parte din campania Cod Verde, inițiată de grupul de presă Realitatea-Cațavencu.


















