Recycle, raft & race !



''Recycle, raft & race!''(RRR) este un program de formare a 100 de tineri lideri, care vor mobiliza voluntari de mediu în comunităţile lor şi vor organiza propriile acţiuni de ecologizare şi/sau plantare.

''Recycle, raft & race!''(RRR) este un proiect iniţiat de MaiMultVerde cu sprijinul Heineken România.

Procesul de formare a avut loc în cadrul unei tabere de o lună la Buşteni, pe Valea Prahovei, în perioada 4-31 mai 2009, în patru serii săptămânale. La fiecare serie au participat 25 de tineri care au încheiat cu brio cursurile de orientare în natură, leadership, comunicare şi dezvoltare organizaţională.

Componenta de ecologizare a taberei a presupus colectarea deşeurilor din diferite zone de pe Valea Prahovei, cantitatea totală adunată de voluntari pe parcursul întregii tabere fiind de 30 de tone. PET-urile adunate au fost folosite pentru construcţia unor plute care s-au întrecut pe lacul Băneasa, iar celelalte deşeuri, separate ulterior colectării, au fost predate firmelor de reciclare.

MaiMultVerde şi Heineken România au chemat în tabără voluntarii ca să-i înveţe cum să practice eficient ecologia. Noii lideri de mediu au avut ocazia să înveţe de la profesionişti cum se iniţiază un proiect eco, iar acum sunt pregătiţi să aplice cunoştinţele dobândite în zonele în care identifică probleme de mediu. Leadership-ul şi educaţia au fuzionat cu operaţiunile de curăţenie, construirea plutelor din sticle de tip PET, relaxarea în natură, distracţia la focul de tabără şi concertele susţinute de muzicienii invitaţi la ''Recycle, raft & race!''.

La sfârşitul programului, voluntarii au construit patru plute cu care s-au întrecut pe lacul Băneasa din Bucureşti, cu vedetele la cârmă şi PET-ul sub picioare. Duminică, 7 iunie, cursa plutelor din PET-uri a încheiat proiectul de educaţie de mediu şi ecologizare “Recycle, Raft & Race!” , derulat de Asociaţia MaiMultVerde şi Heineken România.

Au fost alături de noi Amalia Enache, Cabral Ibacka, Virgil Ianţu, Andreea Răducan, Iulia Vântur, Malvina Cervenschi şi Răzvan Fodor şi Dragoş Bucurenci şi Ministrul Mediului, Nicolae Nemirschi.

Pe cele patru plute din PET-uri au concurat:

•     Iulia Vantur (PRO TV), Răzvan Fodor (Acasă TV) şi voluntarii seriei 1 RRR
•     Amalia Enache (PRO TV), Cabral Ibacka (Acasă TV) şi voluntarii seriei 2 RRR
•     Malvina Cservenschi (TVR 1), Nicolae Nemirschi (Ministrul Mediului) şi voluntarii seriei 3 RRR
•     Virgil Ianţu (Prima TV), Andreea Răducan şi voluntarii seriei 4 RRR


Primul loc a fost câştigat, la egalitate, de echipele conduse de Iulia Vântur şi Răzvan Fodor, respectiv de Amalia Enache şi Cabral Ibacka. Pe locul doi s-au clasat Malvina Cervenschi şi Ministrul Mediului, Nicolae Nemirschi, iar locul trei a revenit echipei conduse de Virgil Ianţu şi Andreea Răducan.

“Recycle, Raft & Race!” continuă cu acţiunile pe cont propriu ale voluntarilor participanţi la program şi proiectele de mediu în care aceştia aleg să se implice.

Seriile săptămânale de training de la Buşteni au fost programate pentru datele:

•   4-10 mai 2009 (seria 1)
11-17 mai 2009 (seria 2)
18-24 mai 2009 (seria 3)
25-31 mai 2009 (seria 4)

>> Lista voluntarilor selectaţi pentru seria 4

>> Lista voluntarilor selectaţi pentru seria 3

>> Lista voluntarilor selectaţi pentru seria 2

>> Lista voluntarilor selectaţi pentru seria 1


Participanţii la proiectul ''Recycle, raft & race!'' au fost selectaţi, dintr-un număr total de peste 200 de înscrieri, pe baza motivaţiei de a lua parte la program, a potenţialului de leadership, a experienţei anterioare în activităţi de voluntariat şi a distribuţiei geografice unitare, în aşa fel încât cei 100 de lideri să reprezinte toate regiunile României.

Voluntarii selectaţi pentru tabăra de la Buşteni au semnat un acord privind participarea la cursurile de educaţie ecologică prin care şi-au luat obligaţia de a organiza, fie individual, fie în asociere cu alţi cursanţi ai programului, un proiect de mediu cu asistenţa Asociaţiei MaiMultVerde.

pune banner-ul ''Recycle, raft & race!'' pe site-ul sau pe blogul tău, ca să arăţi şi celorlaţi câte putem face împreună pentru un mediu curat şi sănătos >>
 







 


"Recycle, raft & race!"

    How It's Made


Voluntarii MaiMultVerde sunt premiaţi la Târgovişte
Târgoviştea s-a mobilizat la îndemnul voluntarilor Recycle, raft & race!
Voluntarii Recycle, Raft & Race se pun pe treabă la Târgovişte
Voluntarii care au urmat cursurile "Recycle, raft & race!" iniţiază acţiuni de protecţia mediului
Ministrul Mediului, vedetele şi voluntarii MaiMultVerde s-au întrecut cu plute din PET-uri pe lacul Băneasa
Vă aşteptăm la Marea Finală "Recycle, Raft & Race!"
Virgil Ianţu şi voluntarii MaiMultVerde au scăpat pădurea din Buşteni de gropile de gunoi
Voluntarii care au urmat cursurile "Recycle, raft & race!" iniţiază pe cont propriu acţiuni de protecţia mediului
Malvina Cservenschi şi voluntarii MaiMultVerde au strâns 350 de saci de gunoi din Valea Cerbului
Amalia Enache şi voluntarii MaiMultVerde au stricat liniştea picnicarilor de la Buşteni
Iulia Vântur şi Răzvan Fodor sunt căpitanii primei serii de voluntari formaţi în tabăra ''Recycle, raft & race!''
Iulia Vântur a strâns gunoaie la Buşteni, alături de voluntarii MaiMultVerde, la "Recycle, raft & race!"
Începem "Recycle,raft & race!"
Vrei să schimbi lumea? Începe cu o plută! Recycle, raft & race!

>> vezi mai multe imagini din tabăra de la Buşteni 

>> slideshow pe Flickr MaiMultVerde 

>>  blog Recycle, raft & race!